Atelier de Muzicoterapie, pentru adulți – cu Elena Neagu, sâmbătă, 20 Mai, 10.00 – 12.00
150.00 lei
Într-o lume în care imaginea, vizualul, display-ul ocupă atât de mult spațiu și timp din viața noastră,căpătând atâta putere, vă invităm să vă îndreptați atenția, auzul și simțirea către sunet, fiind cel care ne conectează cu esența ființei noastre din momentul conceperii, cu pulsul vieții.
Lăsând la ușă zgomotul orașului, al vieții trepidante, veți păși într-un spațiu al siguranței, al acceptării, al deschiderii și al relaxării, în care sunetul respirației, al pașilor, al vocii, al obiectelor sau al instrumentelor ne vor conduce într-o explorare a relației cu sine și cu ceilalți.
Sunetul și mișcarea vor fi instrumentele noastre în scopul calmării agitației minții și al accesării stării de bine, de conectare cu sine și de relaxare.
Despre ce este vorba?
În cadrul atelierului vom explora:
- Dimensiuni ale relației dintre voce și gest, respirație și mișcare, corp și emoții;
- Mișcarea/nemișcarea și efectele ei;
- Stimularea energiei creatoare existente în fiecare dintre noi;
- Exprimarea corpului sensibil prin aportul sonor și muzical în scopul autocunoașterii și al
destinderii psiho-corporale; - Efectul relaxant al sunetelor handpan-ului.
Cum?
Explorarea o vom face prin exerciții experiențiale, prin practici psiho-corporale, precum și prin aplicații
ale muzicoterapiei.
De ce ai veni?
- Pentru a încerca ceva diferit;
- Pentru că te prețuiești și vrei să-ți oferi un timp special cu beneficii asupra corpului și stării tale interioare;
- Pentru descoperirea unor noi modalități de explorare, creștere și destindere, atât de importante în gestionarea și reducerea stresului;
- Pentru accesarea spiritului ludic, cel care deschide calea creativității, abilitate atât de naturală și fluidă în perioada copilăriei;
- Pentru că vei produce și tu sunetele celeste ale handpan-ului și vei explora și alte instrumente muzicale.
Facilitator: Elena Neagu – psiholog clinician, psihoterapeut, muzicoterapeut certificat în Franța
10 în stoc