Asa canta Phil Collins pe vremea cand textele de genul „Suntem sase copii acasa…” erau aproape la moda, incat uneori treceam fara sa ma mai gandesc ca poate chiar erau sase copii acasa, care plateau pentru nepasarea parintilor lor sau din alte motive. Sau poate erau sase copii dintr-o retea de genul celor din Filantropica, de pe urma carora beneficiau persoane lipsite de caracter. Greu de spus, greu de analizat cand in fata ta sta un copil trist si murdar, chiar daca uneori e deja un mic huligan.

Cazurile sociale au fost intotdeauna cele cu impactul cel mai puternic, dar au aparut multe alte cauze pentru care merita sa faci un efort. Acum nu mai pot trece cu nepasare peste niciun fel de cauza, chiar daca nu contribui si nu ma implic in toate, si sigur nu sunt dintre cei care se gandesc ca in spatele oricarei strangeri de fonduri exista cineva care va trage foloase personale. Nu cred ca au disparut situatiile de acest gen, dar cred ca exista suficiente surse de informatii ca fiecare sa analizeze si sa poata face diferenta dintre un proiect real si viabil o incercare de imbogatire pe spatele altora. Si atunci, sustin – financiar, cand pot, cu altfel de resurse, cand le am sau cu o promovare catre cei care stiu ca ar putea face mai mult.

M-am bucurat sa vad ca apar cauze nu doar din domeniul social, ca se fac apeluri si pentru educatie sau cultura. De ce sa nu dai chiar mai mult de un leu pentru Ateneu, daca iti place sa mergi la concert? De ce sa nu sustii o scoala de la sat, care incearca sa cumpere un autobuz pentru copiii care fac zilnic kilometri pe jos ca sa invete, gandindu-te ca tu iti poti permite sa-ti conduci copilul cu masina in fiecare zi? Sau sa contribui cu cativa euro pentru Wikipedia, daca ti se pare un site util? Iar daca nu ai bani, poti sa faci o mie de cocori din hartie sau sa inoti la un swimathon.

Dar trebuie sa vrei sa te implici, trebuie sa vrei sa fii atent la ce nevoi sunt in jurul tau si sa nu o lasi pe seama altuia care ti se pare ca are mai mult timp sau mai multi bani. Paradoxal, nu intotdeauna cei care sustin financiar sunt cei care au cei mai multi bani. Cei care dau sunt cei care au sufletul mare si mintea deschisa, sunt cei care din cand in cand se opresc din iuresul vietii cotidiene si-si dau seama ca nu sunt singuri, ca fac parte dintr-o comunitate, ca ei sunt comunitatea si nu trebuie sa astepte sa le-o aduca cineva la usa biroului sau a casei.

Asa ca, eu sustin si promovez Swimathonul, atat pentru ca si proiectul Scolii Primare Libere Waldorf, in care m-am implicat mai mult decat in orice alta cauza pana acum, este unul dintre participanti, dar si pentru ca asocierea dintre sport si crearea unei comunitati de sustinere a unor cauze laudabile si din domenii foarte variate mi se pare un demers demn de admiratie.

Intrati pe http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/, analizati voi insiva conceptul, alegeti cauzele in care credeti ca merita sa va implicati si faceti ce simtiti ca trebuie sa faceti: inotati, donati, promovati sau macar continuati sa cautati acea cauza care o sa va apropie de paradis :).

Monimoni, mama Waldorf din 2010

Detaliile evenimentului aici.