Cand varsta scolara se apropie, o etapa plina de emotii si framantari incepe pentru parinti. Putini sunt norocosii care stiu foarte exact ce ar fi potrivit pentru copilul lor, ce trebuie facut, la ce scoala se vor inscrie si cui isi vor incredinta copilul. Cand o optiune incepe sa se contureze, parintele este in stadiul in care a mai citit cate ceva despre o anumita scoala si specificul sau, a mai auzit de la altii despre un anumit invatator, sau poate chiar este foarte bine informat deja, insa o intrebare ramane: Cum va fi in stare invatatorul copilului lor sa transpuna in fapt tot ce asteapta parintele de la scoala??

Apoi exista nelinisti legate de modul in care invatatorul o va putea scoate la capat cu clasa si cu propriul copil, sau de posibilitatea de a stabili o relatie de incredere reciproca intre parinti si invatator.

In majoritatea scolilor, parintii ii cunosc incidental pe invatatori inainte de inceperea scolii. Un aspect datator de emotii… Si in afara de de intrebarea cine si cum este invatatorul, mai exista o strangere de inima legata de ceilalti parinti. Cine sunt acestia? cum se comporta copiii lor? cum va fi noua  comunitate de copii si cum va relationa propriul copil in acest context? Oare invatatorul ʺnostruʺ va putea face fata provocarilor lansate de copii si va putea gestiona cu grija si intelegere particularitatile fiecarui copil?

Oamenii se simt mai bine cand merg pe carari batatorite. Sau cand macar stiu in ce directie duce cararea… De aceea este important ca parintii sa stie din timp la ce sa se astepte…

Intalnirile pe care le facem in cadrul Scolii Libere Waldorf cu invatatorii si parintii au un dublu rol: acela de a familiariza parintii cu specificul pedagogiei Waldorf, pe de o parte, iar pe de alta parte de a crea o punte, o legatura intre parinti si invatator. Invatatorul ajunge sa lamureasca niste aspecte esentiale de genul: De ce se invata in epoci la Waldorf? De ce ritmul este important si cum ajuta la invatare? De ce nu se folosesc manuale? De ce nu se dau calificative? In ce fel este respectata individualitatea copilului, ritmul sau personal de acumulare? Fireste, pentru parinti este importanta si explicatia logica, rationala a acestor lucruri. Dar ceea ce face cu adevarat diferenta este sa vezi aceste lucruri puse in practica. La aceste intalniri se alterneaza postura de parinte cu cea de copil, adultii, mustacind voiosi, unii mai stangaci, altii mai curajosi, tropaie, canta, experimenteaza cum invatarea devine temeinica, de durata, atunci cand antreneaza intreaga fiinta a copilului, nu ramane suspendata la intelect, ci coboara din intelect catre corp si este transpusa in miscare sau mai degraba invers, cand urca de la corp spre intelect. Invatam cu mainile, cu degetele, cu picioarele, cu simturile si astfel invatam si cu capul. Si surpriza este ca ne si place!

La ultima intalnire de imprietenire cu parintii 🙂 din data de 16 mai 2013, a devenit evident un lucru stiut deja de multi, dar ignorat, in parte: ca in anumite privinte, copiii nu sunt chiar atat de diferiti de adulti. Daca noi, ca adulti, am functiona cu dificultate intr-un mediu profesional in care ar trebui sa stam impreuna cu alti adulti, fara a ne putea misca sau deplasa liber, trebuind sa cerem permisiunea superiorului ierarhic pentru a face sau spune orice, unde am fi tot timpul evaluati si etichetati, unde fiecare greseala ne-ar atrage dispretul si blamul sefului nostru, unde initiativele sunt dezaprobate, ba chiar sanctionate, unde munca si stradaniile noastre nu sunt apreciate, ei bine, nici copiii nu se simt in largul lor intr-un asemenea mediu. Rezistenta opusa de copil la un asemenea tratament depinde de gradul de permisivitate al fiecaruia, si cei mai multi copii sunt invinsi pana la urma, adica, in limbaj conventional, ʺse adapteazaʺ. Insa asta nu inseamna ca acest lucru este benefic pentru viitorul adult, care va purta in el frustrarea si opresiunea, dezamagirea si neincrederea in sine si ceilalti.

Urmandu-l pe invatator in exercitiile practice, auzind explicatiile sale, percepandu-l ca om si profesionist, cand afli ce il motiveaza in aceasta munca si devenire permanenta alaturi de copii, la aceste intalniri se trece, metaforic, un test al increderii, parintii isi valideaza, intr-un fel, alegerea facuta.

Dupa ce intalnirea s-a terminat, mai raman grupulete care discuta animati, cu vioiciune, rad din toata inima sau discuta serios. Se instaleaza o bucurie autentica, aceea ca poate incepe o colaborare minunata intre parinti, si intre parinti si invatator, in beneficiul copiilor.